Saturday, March 20, 2010

Impresii despre cursul „Proiecte educaţionale”


M-a impresionat în primul rând elanul tineresc şi entuziasmul Dumneavoastră cu care ne-aţi vorbit despre proiecte. Aţi fost foarte convingătoare, plină de energie. S-a văzut, că aveţi o experienţă imensă în a scrie şi a coordona proiecte, sunteţi curajoasă şi deschisă, flexibilă, receptivă la nou.
Mişcarea este esenţa vieţii. „Nu sta pe loc, mişcă-te, caută, aplică burse, fă proiecte... bate la uşă şi ţi se va deschide poarta! Ai încredere în forţele proprii!” Aceste cuvinte le aud, când încerc să evoc cursurile ţinute de Dvs.
Am învăţat:
-Să-mi deschid şi să-mi verific zilnic email-ul
-Să răspund promt (peste o zi) la mailurile primite
-Proiectul înseamnă lucru în echipă. Fiecare membru are un rol bine conturat, o sarcină pentru care el este responsabil. În echipă sunt persoane care tind către aceeaşi ţintă, proiectul are reuşită, dacă este asumat de toţi membrii echipei.
-E important să cunoşti limbi străine. În predarea limbilor ne-ar fi de folos o predare axată mai mult pe comunicare, mai puţin pe exerciţii sterile de gramatică. Nu contează că faci greşeli de exprimare, de acord. Vorbeşte fără teamă, comunică!
-Nu subestima pe alţii, şi nu te subestima sau supraestima pe tine însuţi! Ai încredere în valorile proprii!
-Sunt diferite tipuri de programe (ex: de finanţare, educaţionale, culturale; locale, regionale, naţionale, internaţionale). Programul sectorial COMENIUS este destinat învăţământului preuniversitar, iar programul GRUNDTVIG educaţiei adulţilor. În cadrul programelor sunt proiectele. În cadrul programului COMENIUS sunt proiecte de parteneriat şcolar, proiecte de mobilităţi individuale, proiecte de cooperare multilaterală, E-Twinning etc.
-Am învăţat cuvintele cheie din domeniul managementului de proiect: linii de finanţare, finanţator, beneficiar, raport, cheltuieli eligibile, monitorizare etc
-Am accesat site-ul ANPCDEFP, un site care conţine informaţii legate de programe educaţionale promovate de Comisia Europeană şi Ministerul Educaţiei http://www.anpcdefp.ro
-Am exersat completarea unui formular de aplicare a unei burse. Ne-aţi atenţionat să avem grijă la completarea rubricilor din formular, să citim cu atenţie Ghidul candidatului, în formularea textelor să fim precişi, convingători: „Punct ochit, punct lovit!”
-Am înţeles importanţa diseminării, şi prezentarea exemplelor de bună practică. Când cineva care a reuşit îşi prezintă rezultatele, nu se laudă, ci are datoria morală să facă public, să dea mai departe ce a învăţat.
Cursant: BALOGH Emerich-Csaba



Mult stimată doamnă profesoară Mariana Hudrea,

Cu deosebit respect va scriu aceste rânduri şi vă mărturisesc că v-aş fi scris chiar dacă nu ne-aţi fi cerut. Prin cursurile prezentate de dumneavoastră ne-aţi făcut o mai clară viziune asupra a ceea ce înseamnă un PDI. Trebuie să recunosc că până la întâlnirea cu dumneavoastră am crezut că PDI-ul reprezintă un document care trebuie să-l aibă directorul în mapă atunci când i se cere sau atunci când se prezintă la concursul pentru directori.
Dumneavoastră m-aţi convins că PDI-ul este un instrument de lucru al şcolii, realizat de către o echipă de proiect şi asumat de către întreg personalul angajat al şcolii. Mi-aţi insuflat încredere şi mi-aţi dovedit că la orice vârstă se poate face treabă dacă se doreşte acest lucru.
Sunteţi un exemplu viu a ceea ce înseamnă obţinerea de finanţare pentru proiecte de parteneriat şi proiecte pentru formare continuă. Ne-aţi arătat “uşa” pe care trebuie să intrăm – www.anpcdefp.ro. Aici găsim informaţiile utile despre programele comunitare în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Ne-aţi prezentat acest site, familiarizându-ne cu meniul PROGRAME din care ne-aţi indicat Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii unde sunt prezentate informaţii utile despre:
a)Programul sectorial COMENIUS care are o ţintă foarte ambiţioasă prin implicarea în activităţi educaţionale de cooperare a trei milioane de elevi până în 2013, program ce se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar se stat şi private;
b)Programul sectorial ERASMUS care susţine realizarea unei arii europene în învăţământul superior;
c)Programul sectorial LEONARDO DA VINCI se adresează instituţiilor de învăţământ tehnic prin dezvoltarea tehnicilor de predare/învăţare, încurajarea cooperării europene în educaţie şi formare profesională;
d)Programul sectorial GRUNDTVIG la care poate participa orice organizaţie din domeniul educaţiei adulţilor, din sistemul formal, non-formal sau informal;
e)Programul TRANSVERSAL care promovează cooperare şi inovaţie în politicile de educaţie şi formare, program adresat şi directorilor de şcoli;
f)Programul JEAN MONNET;
g)EUROPEAN LABEL destinat obţinerii certificatului European Label pentru proiecte din domeniul predării şi învăţării limbilor străine;
h)EURIDICE program ce furnizează către persoanele cu funcţii de decizie, precum şi către toţi cei implicaţi în domeniul educaţional, unor informaţii şi studii corespunzătoare nevoilor acestora;
i)VIZITE PREGĂTITOARE, program ce acordă sprijin financiar instituţiilor eligibile pentru efectuarea de vizite în instituţii similare din orice ţară participantăla Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii, în vederea iniţierii unor viitoare proiecte de cooperare europeană în cadrul Programului(2007-2013).
Ne-aţi învăţat cum să ne procurăm şi să completăm formularul de candidatură pentru un program Comenius subliniind faptul că la motivaţia cererii să dovedim faptul că “viaţa noastră nu mai poate continua” dacă nu obţinem această perfecţionare precum şi faptul că “dă bine” dacă utilizăm cuvântul “european” cât mai des.
Nu în ultimul rând mi-a plăcut modul de abordare al temelor prezentate de dumneavoastră în cadrul cursurilor. Ne-aţi fost un real exemplu de utilizare al brainstormingului la clasă.
În încheiere v-aş aminti o povestioară pe care mi-a spus-o bunicul:
“Se zice că erau doi verişori primari care la terminarea clasei a IV-a au obţinut premiul I. Ca drept răsplată părinţii lor le+au cumpărat câte o vioară. Pe parcursul vacanţei de vară unul din ei a început să încerce să cânte la vioară iar până la urmă a reuşit să cânte “după ureche” câteva melodii. Celălalt a pus vioara în dulap şi a lăsat-o acolo.
După începerea noului an şcolar părinţii celor doi copii s-au hotărât să-i ducă la un profesor de muzică pentru a-i învăţa să cânte la vioară. Zis şi făcut!
La prima şedinţă cel care ştia cât de cât să cânte începe să se laude cu “priceperea sa” şi să-i cânte melodiile ştiute profesorului. Celălalt, recunoaşte că n-a cântat în viaţa lui la acest instrument şi îl roagă pe profesor să fie mai atent cu el din această cauză.
După cele relatate de copii profesorul le explică ca cel care nu ştie deloc să cânte o să-i plătească 30 lei pe oră iar cel ce a mai cântat o să-i plătească 50 lei pe oră.
Tatăl copilului care urma să plătească 50 lei se simte foarte ofensat şi-i cere explicaţii suplimentare profesorului:
-Cum, domnule profesor, este corect ca eu să plătesc mai mult ora pentru copilul meu care şi ştie să cânte câte puţin faţă de cel care nu ştie să cânte deloc?
-Da domnule, este corect, deoarece pe copilul dumneavoastră trebuie să-l dezvăţ mai întâi de modul prost în care s-a învăţat şi apoi să-l învăţ să cânte corect iar la celălalt cum am să-i arat aşa va cânta.”
Fie ca undiţa primită de la dumneavoastră să ne ajute în perfecţionarea noastră pe mai departe prin proiecte europene.

Cu recunoştinţă,
Viorel Mureşan

Friday, November 13, 2009

Proiecte educationale

Moto:
"Daca eu pot si dumneavoastra puteti!"
Astazi a avut loc prima parte a cursului dedicat proiectelor educationale.

Durata cursului: 4 ore
Mijloace didactice: PC, videoproiector, Conectare la Internet Wireless, handouts.

Continut:
Tipuri de programe
Linii de finantare , Finantator , Beneficiar
Site-ul ANPCDEFP
Programe
a.Tipuri de programe :
•Programul de invatare pe tot parcursul vietii
•Tineret in actiune
•Erasmus Mundus
•Tempus
•Alte programe/proiecte
b.Programe sectoriale
•Comenius : Proiecte de parteneriat scolar( multilaterale sau bilaterale) ; Proiecte Comenius Regio ; Mobilitati individuale ; Proiecte de cooperare multilaterala ; Retele ; E-Twinning
•Erasmus
•Leonardo da Vinci
•Grundtvig
•Program transversal
•Jean Monet
•European Label
•Eurydice
•Vizite pregatitoare
Exemple de buna practica

Evaluarea s-a facut direct si in scris, participantii fiind invitati sa relateze/ sa scrie despre ce au invatat astazi , despre ce le-a placut sau ce nu le-a placut la curs.
Marturisesc ca m-am simtit coplesita de reactia lor.
Acest lucru ma face sa cred, in continuare, ca e important nu numai ceea ce li se prezinta cursantilor ci mai ales modul in care se face acest lucru.
Atmosfera de incredere creata, respectul fata de cursanti, mijloacele moderne utilizate in mod eficient, acestea au fost cateva din secretele/reusitele zilei de astazi.
Cursantii au invatat astfel nu numai ce proiecte educationale exista ci si tehnici de lucru moderne pe care le pot aplica in relatiile cu colegii/elevii atat in calitate de directori de scoli cat si de profesori .
Raspunsuri:

Am aflat despre diversele posibilitati de dezvoltare profesionala.
Foarte interesant cursul de astazi, avand in vedere fenomenul de globalizare si de mult mediatizata integrare europeana.
Duiana Hotea

Am avut mult de invatat si astazi din experienta dumneavoastra.
Imi doresc de multa vreme sa particip la un program Comenius. Cu ajutorul dumneavoastra sper sa reusesc sa obtin finantarea.
Viorica Mesani

Apreciez caracterul practic al informatiilor; importanta comunicarii; beneficiile proiectelor.
Daniela Pop

Apreciez caracterul practic, aplicativ.
Mircea Carausan

Etapele proiectelor
Multitudinea tipurilor de proiecte
Importanta invatarii unei limbi straine
Imi place sa va ascult
Anonim

Mi-a placut faptul ca ne-ati prezentat lucruri utile atat noua, cat si elevilor nostri.
Maria Sabadas

A fost foarte interesanta intalnirea cu dumneavoastra. Am aflat foarte multe lucruri utile despre noi tipuri de proiecte despre care nu stiam aproape nimic.
Ca si parte negativa a cursului de azi pot spune ca a fost un "bommbardament de informatii".
In acest moment mi se pare ca nu voi reusi sa accesez toate informatiile necesare.
Aurelia Buchman

Noutati legate de proiecte
Caracter aplicativ
Model de invatare
Alina Pop

Apreciez:
-prestatia formatorului
-disponibilitatea formatorului
-rigurozitatea
-implicarea activa
-exemplul de buna practica oferit
-am invatat ca proiectul aduce beneficii spirituale
-multitudiena tipurilor de proiecte
-si multe altele
Anca Popan

Mi-a placut faptul ca puteti vorbi din experienta personala, nu doar din teorie.
Va felicit pentru toate activitatile desfasurate si pentru faptul ca sunteti o persoana cu atitudine pozitiva.
Sunt convinsa ca voi putea conta pe ajutorul Dvs. in viitor.
Sztrelenczuk Iolanda

Am asteptat cu entuziasm acest curs deoarece am vrut sa ma conving de faptul ca "tipa e o enciclopedie", deoarece "barfa" aceasta circula.
Ati reusit sa ma impresionati, desi acest lucru se intampla rar.
M-am simtit complesita de atata informatie si sper sa ma descurc.
Azi am invatat ca mereu mai am de invatat si as spune doar "Jos palaria!".
Anca Robotin

Cursul a fost extraordinar!!!
Am invatat lucruri care-mi sunt foarte utile, pe care doream sa le cunosc.
N-am fost la nici un curs de proiecte, desi fara ele nu te mai poti descurca intr-o unitate scolara.
De obicei , cei care elaboreaza proiecte nu doresc sa-i informeze si pe altii cum trebuie sa procedezi ca sa-ti fie acceptate.
La dumneavoastra vad ca nu se pune deloc problema.Felicitari si din partea mea. (Daca mai conteaza).
Anonim

Sunteti o "enciclopedie absoluta".
Va admir dar nu stiu daca as putea ca dumneavoastra... desi ar trebui...cine stie , poate cu varsta vine si intelepciunea.
Anonim

Mi-a placut gandirea pozitiva si optimismul dumneavoastra.
Consider ca avem tot timpul ceva de invatat de la dumneavoastra.
S-ar putea sa va caut in legatura cu unele sfaturi legate de proiecte.
Mihis Anca

Informatii concrete privind formarea profesionala.
Mirela Sandru

Doamna profesoara, m-ati facut sa ma simt mult mai dornic de a invata o limba straina pentru a beneficia de un proiect Comenius.
Viorel Muresan

Va admir elanul, ritmul alert.
Anonim

Mi-a placut prezentarea foarte atractiva, cu informatii utile.
Mi-au placut exemplele de buna practica prezentate.
Emilia Pop

Ca de obicei simt ca invat intotdeauna ceva nou de la dumneavoastra.
Abia astept sa ne intalnim sambata viitoare sa completam formularul.
Cu mult respect, Andreea Perva

Doamna Mariana H. e stralucitoare!
Inca o data ne-a impartasit din experienta, trairile si cunostintele dansei.
Adina Udrescu

Saturday, October 10, 2009

Proiectul de Dezvoltare Institutionala











Ce ii determina pe profesori sa doreasca sa devina directori?
Ce stim despre Proiectul de Dezvoltare Institutionala?
Care este filozofia unui PDI? Din cine e formata echipa care-l elaboreaza?
Care sunt partile principale ale PDI?
Care este utilitatea acestui document?
Asumarea PDI de catre intregul colectiv al unitatii scolare?
Ce stim despre cele 8 competente cheie?

Acestea au fost cateva dintre intrebarile la care am incercat sa raspundem in cadrul cursului de astazi.

Iata feedback-ul participantilor:

Viorel Muresan:
O viziune mai clara asupra PDI precum si o lectie pentru valorizarea energiilor pozitive.

Alina Natalia Pop:
...A fost un curs interactiv, o abordare foarte eficienta a tot ceea ce este nou si ce ar trebui sa stim. Eficient. modern, aplicabil, placut.

Oana Alina:
Ziua de astazi a insemnat pentru mine multa deschidere, oportunitati infinite pentru a realiza ceea ce mi-am propus...

Lacramioara Rad:
Cursul parcurs astazi mi-a permis o reactivare a schemei de elaborare a PDI.
Am apreciat interactivitatea in parcurgerea cursului...

D. Pop
Cursul de azi: O adevarat provocare.
Felicitari!
si
Mult succes!

Aurelia Buchman:
Mi-a facut placere sa va reintalnesc in aceasta conjuctura si sa-mi dau seama ca nu sunt singura care crede ca elevii trebuie sa se simta bine la scoala si sa ii educam, nu numai sa le transmitem informatii.

Daniela Florina:
Mi-a placut mult ziua de azi!
Cursul a fost prezentat cu suflet. ( Respiratia, gesturile au dovedit acest lucru.)
Sunteti persoana care a spus" ma bucur ca va perfectionati", spre deosebire de altii care au spus ca cei care nu sunt directori sau nu vor sa devina sa plece.
Va felicit!

Adina Udrescu:
Cursul de astazi a reprezentat pentru mine o intalnire cu o persoana deosebita, cu o bogata experienta in invatamantul romanesc, de la care am avut ce invata, tinand cont de perioada din care functionez ca profesor ( debutant).

Mara Bud:
M-am simtit foarte bine , chiar daca am ajuns spre final. Sunt foarte incantata de acest curs.

Anonim:
- constientizarea pe deplin a unor aspecte;
- dobandirea unor informatii noi;
- constientizarea muncii de proiectare a activitatii manageriale;
- timp castigat.

Anonim:
A fost super OK!

Emilia Pop:
Intalnirea de astazi a insemnat pentru mine:
-un bagaj bogat de informatii utile in munca de echipa;
- o lectie de spontaneitate, de canalizare a energiei pentru a face ceva util in folosul celor din jur
- munca eficienta in echipa, schimbul de opinii, sugestii

Anonim:
Cursul de azi a fost unul foarte instructiv.
Am invatat ceva nou.
Ma simt cu putin mai bun ca ieri!

Maria Sabadis:
Cursul de azi a fost unul activ, incarcat cu energii pozitive.
Ne-ati dat un imbold in a face lucruri mari pentru scoala romaneasca, dar nu si imposibil de realizat.
Felicitari!

Pop:
Un curs bine structurat cu inalt nivel de cunoastere.
Ati reusit sa trasmiteti informatii utile.
Multumesc!

Laura Nagy:
Sunt mereu deschisa sa invat din experienta altor persoane si am reusit.
Va multumesc.

Diana Hotera:
Cel mai mult mi-a placut energia debordanta si faptul ca aveti puterea de a schimba ceva, de a influenta personalitatea cuiva, in general.
Partea interactiva a fost cea mai interesanta si experienta personala este un bun model pentru oricine.

Mirela Sandru:
"Deschiderea" este cuvantul care reprezinta pentru mine ceea ce s-a intamplat la aceasta intalnire.

Anca Michis:
Din cursul de astazi am invatat foarte multe lucruri:
-omul se poate perfectiona continuu
-ne putem autodepasi
-trebuie sa fim mereu deschisi noului, dialogului
-viata trebuie privita ca o aventura
-sa fim fericiti ca suntem profesori
-elevul trebuie sa fie in centul preocuparilor noastre

Viorica Mesani:
Energia dumneavoastra m-a impresionat. De asemenea increderea in sine. Sunteti o profesionista de la care oricine poate invata. A fost un curs foarte eficient.

Perva Andreea:
Ca de obicei sunteti o profesionista, informatiile pe care le detineti si pe care ni le dati si noua sunt intr-adevar un "ASSET".
Va multumesc.

Monika Bandi:
Intalnirea de azi este reconfirmarea a ceea ce stiam despre Mariana Hudrea:
1. seriozitate
2. profesionalism
3. model de succes!

Grigore Muresan:
1. Viziune adevarata
2. Seriozitate
3. Profesionalism
Links:
  • ISJ Maramures
  • CCD Maramures
  • Site Info Project
  • TOEIC Camp
  • Info Project Blog